Cite ceva despre "tacerea penitenta" a unui "intelectual public". Lunile trecute, presa culturala ieseana publica un lung si incitant material al lui Sorin Antohi, legat de colaborare cu fosta Securitate. Marturisesc ca, in ce ma priveste, dupa 18 ani de tranzitie, subiectul referitor la dosare ma lasa rece. De atunci si pina azi s-au intimplat atitea aberatii pe scena noastra politica, incit abuzurile regimului Ceausescu nu mi se par normale. Fiind vorba, insa, de "grupul de dizidenta de la Iasi", din care am facut, totusi, si eu parte, ma simt obligat sa ma prununt, punindu-i confesorului, precum si celor ce cauta sa-i albeasca biografia citeva intrebari. "Asa cum promiteam in septembrie 2006 - scrie Sorin Antohi in preambulul articolului sau -, revin la chestiunea raporturilor mele cu Securitatea... Redeschid discutia promitind si interventii viitoare, dupa 14 luni de tacere penitenta ca intelectual public...". "Tacere penitenta" suna frumos. Intuind ca sintagma ar avea un oaresicare efect, eseistul iesean pluseaza. Cuvintele nu-l ajuta insa sa iasa din impas. Dincolo de croiala lor moderna (Sorin Antohi a apelat si la specialistul in psihanaliza, Freud) se ghiceste infatuarea. Diavolul mistificarii pare sa nu-i fi dat nici o clipa pace in tot acest ragaz de timp. Vorbele sale zgirie timpanul! Si "tacere penitenta", si "intelectual public", e parca prea mult spus... Brr!... 14 luni a durat tacerea sa! Impresionant! Desigur, in toata aceasta perioada, Sorin Antohi ar fi putut avea iesiri memorabile, care ar fi putut scoate natiunea romana din impas. A trebuit insa sa stea de o parte si sa taca. Vai!... In ce priveste ultima sintagma, aici trebuie sa facem citeva precizari. Desigur, nu putem nega ca Sorin Antohi ar avea notorietate. Trebuie sa intelegem insa ca notorietatea sa se manifesta in cadrul unui cerc restrins de oameni... Domnia sa a facut si continua sa fa