Liderul PSD Victor Ponta este în drum spre Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu ar urma să-l desemneze prim-ministru, în jurul orei 20.00, susţin surse din USL, citate de Mediafax.
După consultările de la Cotroceni, şeful statului va anunţa numele premierului desemnat. USL l-a propus pe Ponta pentru funcţia de premier.
Citeşte şi GUVERNUL UNGUREANU A CAZUT. PSD şi PNL, invitate SEPARAT la Cotroceni. USL l-a propus pe Ponta ca premier. Anunţul preşedintelui, aşteptat până la ora 20
Liderul PNL Crin Antonescu preciza, după scurtele consultări de la Cotroceni de vineri, că USL i-a prezentat preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca Victor Ponta să fie desemnat premier, iar şeful statului a luat act de aceasta.
"Grupurile parlamentare ale USL, respectiv PSD, PNL şi PC consideră că în situaţia politică survenită după căderea prin moţiune de cenzură a Guvernului Ungureanu, practic, nu mai avem o majoritate parlamentară, aşa cum era până acum aşazată, iar cel mai mare grup politic capabil să constituie o majoritate şi să susţină un guvern este grupul nostru", a spus Antonescu.
Citeşte şi Lista Guvernului Ponta. Cine ar putea fi miniştrii din viitorul cabinet
Liderul PSD Victor Ponta este în drum spre Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu ar urma să-l desemneze prim-ministru, în jurul orei 20.00, susţin surse din USL, citate de Mediafax.
După consultările de la Cotroceni, şeful statului va anunţa numele premierului desemnat. USL l-a propus pe Ponta pentru funcţia de premier.
Citeşte şi GUVERNUL UNGUREANU A CAZUT. PSD şi PNL, invitate SEPARAT la Cotroceni. USL l-a propus pe Ponta ca premier. Anunţul preşedintelui, aşteptat până la ora 20
Liderul PNL Crin Antonescu preciza, după scurtele consultări de la Cotroceni de vineri, că USL i-a prezentat preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca Victor Ponta să fie dese