Tensiunea actuală dintre angajaţii din Ministerul de Finanţe sau ai Ministerului de Interne şi guvern poate fi explicabilă prin reducerea bruscă a veniturilor salariale - neclar de la cât la cât, având în vedere "ceaţa" salariilor din sectorul public - dar arată şi lipsa restructurării din aceste ministere.

Finanţele şi Internele au rămas unele dintre cele mai învechite ministere din România din punctul de vedere al organizării şi deschiderii către public. Lipsa de transparenţă la angajări, promovarea în masă pe baza unor studii fictive în universităţi apărute ieri, straturile de angajaţi lăsaţi de fiecare partid care a trecut pe la putere în ultimii 4-5 ani au dus la crearea unor mastodonţi birocratici.

Oricine vede suprapopularea din circumscripţiile financiare, pe de o parte, dar a şi avut experienţa cozilor din aceste instituţii. Cum de sunt cozi când de partea cealaltă funcţionarii se calcă pe picioare? Şi cum să fie puşi să aştepte contribuabilii, adică cei ce vin să aducă bani, nu să primească de la stat, când prima grijă a funcţionarilor ar fi să uşureze plata impozitului, că nimeni nu are nicio plăcere să plătească taxe. Explicaţia este că sistemul nu este gândit în funcţie de nevoile contribuabilului - care vrea economie de timp şi de deplasare - ci în funcţie de nevoile de plasare în diverse poziţii ale protejaţilor.

Cel mai simplu exemplu: România este probabil singurul stat din Europa unde cine are o casă închiriată plăteşte într-un loc impozitul pe casă - adică la Direcţia de taxe şi impozite a Primăriei - şi într-un alt loc impozitul pe venitul obţinut din închirierea casei - adică la administraţia financiară de sector, care ţine de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice (ANAF). Iar dacă trebuie să plătească o amendă, în altă parte! La trezorerie. Sau alt exemplu: cine trebuie să-şi înregistreze o maşină abia cumpărată trebuie