De altfel, sînt şi anii în care C. Dobrogeanu-Gherea capătă şi un bust într-un scuar central al Bucureştilor, răsplată de care n-au avut parte figuri mai ilustre ale trecutului românesc". Semnificativă e nota în josul aceleiaşi pagini, unde Gherea e pus în cumpănă cu... colaboraţionistul Petru Groza: "Mai multe persoane au dat jos, în 1990, cu elan "revoluţionar", bustul din strada Maria Rosetti, socotindu-l pe Gherea o figură caracteristică fostului regim comunist. Protestul energic al unui gherist fidel ziarului comunist "Scânteia", Z. Ornea, în "Adevărul", a determinat autorităţile municipale să reaşeze pe soclu bustul maltratat! Cea ce nu s-a întîmplat cu alte monumente doborîte, cu Petru Groza, de pildă". Ce să mai spunem? E o mostră de bun-simţ, între numeroase altele. În aproape aceeaşi măsură, crîncenul naţionalism al lui M. Ungheanu se îndreaptă şi împotriva maghiarilor, a doua naţie execrată, după evrei, pe tabla programului d-sale fascisto-comunist (aşteptăm, în spiritul consecvenţei, şi diatribe împotriva nemţilor, bulgarilor, turcilor, ţiganilor etc.) E. Jebeleanu e mustrat nu atît pentru compromisul său politic, cît pentru ceea ce se consideră compromisul său "cosmopolit": "Scrisul lui Eugen Jebeleanu se defineşte prin aceea că revoluţionarismul este unguresc sau sovietic, marile tragedii s-au petrecut întotdeauna în afara teritoriului românesc, iar steaua polară a României este Kremlinul". Simpatia poetului pentru maghiari devine un cap de acuzare exploatat cu înverşunare: "Dar cînd se vor recapitula evenimentele politico-culturale de după război, Eugen Jebeleanu va fi în centrul lor. Omul care în 1982 şi 1983 s-a aşezat cot la cot cu Köteles Pál, redactor al publicaţiei "Erdélyi Magyároszag" şi alţi "köteleşi" ai presei din Ungaria, pentru a combate adevărurile despre Transilvania scrise de Ion Lăncrănjan, avea un trecut caracteristic, de altfel,