În aproape 49 de ani de carieră a colindat meridianele lumii dăruind publicului cântece cu parfum de Bucovina. O dată cu minunea de a fi mamă, a mai primit un dar nepreţuit: un timbru vocal fără asemănare.
În aproape 49 de ani de carieră a colindat meridianele lumii dăruind publicului cântece cu parfum de Bucovina. O dată cu minunea de a fi mamă, a mai primit un dar nepreţuit: un timbru vocal fără asemănare.
Sofia Vicoveanca, Sofia Micu, pe numele real, după soţ, a văzut lumina zilei la 23 septembrie 1941, la Toporăuţi, aproape de Cernăuţi, acum Ucraina. Primii ani i-au fost marcaţi de urgia războiului. Tatăl său, Gheorghe Fusa, a fost luat prizonier de ruşi, iar Sofia s-a refugiat împreună cu mama sa, Veronica, la Vicovu de Jos, în partea românească a Bucovinei. “În timpul războiului, tata a fost luat prizonier şi toată bruma muncii a fost îngropată acolo, la Toporăuţi. Mama a venit cu mine la o soră de-a ei, la Vicovu de Sus-Bivolărie, unde am stat într-o cămăruţă sperând că ne vom întoarce la casa noastră. Dar Bucovina a fost ciuntită şi noi am rămas la Vicov”.
PASIUNE. Dragostea pentru cântec a moştenit-o de la mama sa, “bogată sufleteşte, dar nu îndrăznea să cânte în lume”. Deşi era doar o copilă, faima de fată harnică i se dusese în tot satul: “Pe timp de vară, pe vremea prafului, eram mai tot timpul dusă la munca câmpului cu ziua şi nu ştiu de unde se zvonise că ştiu să cânt. Nici nu apucam să dau bine cu sapa, că mă şi rugau să le cânt, în schimb promiţându-mi să mă ajute la muncă. Nu mă lăsam mult rugată şi-i dădeam drumul la cântec şi nici nu-mi păsa că mă asculta cineva sau nu. Acasă nu prea puteam cânta, că tata venise din prizonierat cu o astenie nervoasă şi avea destule gânduri şi necazuri”.
Înainte să devină Vicoveanca, a urcat pe scenă sub numele real, Sofia Fusa. Ulterior i s-a spus Sofia
