Relatiile dintre romani si italieni sunt mai tensionate ca oricand. Ele nu ar trebui sa fie. Din contra.
Voi incerca, pe parcursul a trei articole, sa scriu despre aceste relatii. Primul articol este despre experienta unui roman in Italia. Urmatorul va fi despre probleme economice si sociale din Italia. Iar al treilea va discuta relatiile romano - italiene si ce cred eu ca trebuie facut, atat pe plan intern cat si la nivelul UE.
Un roman in Italia
1. In 1999 am ajuns la Milano, intr-un secondment la filiala italiana a multinationalei la care lucram deja de trei ani la filiala din Bucuresti.
In prima luna am stat la un residence platit de firma, timp in care mi-am cautat un apartament in care sa stau cu chirie. Agentiile imobiliare - neprofesioniste: daca agentul se prezenta la intalnire, imi arata de obicei altceva decat mi-a prezentat la telefon. In plus, un pic xenofobi: cand auzeau ca sunt roman (da, in 1999) multi imi inchideau telefonul in nas.
2. La mai putin de doua luni de cand ajunsesem in Italia, a trebui sa ma intorc in tara pentru niste examene. Desi aveam drept de munca si de rezindenta in Italia, datorita birocratiei excesive (dura aproximativ 6 luni eliberarea persmisului de rezindenta), odata intors in Romania trebuia sa obtin o noua viza pentru ca viza initiala se elibera cu o singura intrare...
Prelungirea permisului de sedere (care era acordat pentru perioade de maxim 2 ani) a fost tot timpul o problema pentru strainii care lucreaza in Italia. Era aproape imposibil, datorita birocratiei excesive si lipsei de competenta a functionarilor italieni, ca un strain sa nu se afle in ilegalitate, drept clandestin, desi avea dreptul sa lucreze.
3. Am avut oaspeti veniti din Romania sa ma viziteze in Italia. Pentru o viza, se astepta aproximativ 2 saptamani la coada in fata cons
