Directorul general al Administrației Porturilor Maritime Constanța, Aurelian Andrei Popa, a fost alungat de mulțimea de sindicaliști cu scandările "Ieși afară, javră ordinară!" și "Demisia!".
Deși a venit mai devreme cu o oră decât de obicei, în jurul orei 9, directorul general APC nu a fost lăsat să intre nici în dimineața de vineri în sediul instituției.
Cu toate că a venit flancat de polițiști și înconjurat de forțe de ordine, Aurelian Andrei Popa și o parte dintre colaboratorii săi, în frunte cu directorul economic Mihaela Vasile, au întâmpinat rezistența greviștilor.
Aceștia au făcut gard viu în fața managerilor și nu i-au lăsat să treacă. Directorii, veniți cu 3 mașini de serviciu, au fost nevoiți să se întoarcă și să părăsească zona.
Protestele au blocat toată săptămâna activitatea managerială a Administrației Porturilor Maritime Constanța. Sindicaliștii sunt hotărâți să nu renunțe la grevă până la plecarea din funcție a lui Aurelian Andrei Popa și colaboratorilor săi.
Ministerul Transporturilor a anunțat că marți vor începe negocieri cu greviștii pentru detensionarea situației.