Conflictele dintre două societăţi care au drept de exploatare minieră la Roşia Poieni ar putea duce la poluarea gravă a mediului în zona iazului de decantare de la Vala Şesii. Pentru că nu mai au bani să ecologizeze iazul, reprezentanţii companiei ce deţine drepturile de exploatare a carierei de cupru vor să anuleze contractul cu statul român. Societatea Energo Mineral a renunţat la contractul de asociere cu compania minieră de stat Cupru Min Abrud pentru exploatarea zăcământului de cupru de la Roşia Poieni.
„Costul zilnic al celor aproximativ 70 de tone de var care sunt necesare pentru neutralizarea apelor acide din iazul de la Valea Şesii este de 100.000 de lei. Nu mai putem face acest efort financiar în condiţiile în care nu producem nimic“, a spus administratorul firmei Energo Mineral, Lăcrămioara Popeia, în contextul în care activitatea de exploatare în cariera de la Roşia Poieni a fost oprită în urmă cu aproximativ nouă luni, odată cu prăbuşirea preţului la cupru pe piaţa internaţională.
„Statul nu vrea un nou contract“
De la încetarea exploatării, Energo Mineral a desfăşurat doar activităţi de neutralizare a apelor acide ce se scurg de pe halde, întreţinerea căilor de acces către iazurile de decantare şi asigurarea pazei întregului obiectiv de la Roşia Poieni.
Riscul este enorm în cazul în care nu se poate face ecologizarea apelor din iaz, pentru că Valea Şesii este o fabrică naturală de acid sulfuric. Pericolul este potenţat de fiecare dată când ploile sunt abundente în zonă.
Popeia susţine că s-a încercat renegocierea contractului dintre cele două părţi, dar a existat un răspuns evaziv din partea Ministerului Industriilor.
Cariera de cupru de la Roşia Poieni Foto: Radu Bogdan
„Statul român a arătat o rezistenţă absurdă în renegocierea contractului, preferân