Miercuri, 1 august, începe simpozionul internaţional de sculptură „Brâncuşiana 2012”, la care vor participa artişti din Bulgaria, Egipt, Elveţia şi România.
Ediţia din 2012 a simpozionul internaţional de sculptură „Brâncuşiana”, care va avca loc la Târgu Jiu, nu va avea o tematică anume, materialul pe care artiştii îl vor folosi urmând să fie marmura. În acest an vor participa cinci artişti plastici profesionişti din România şi trei sculptori din Bulgaria, Egipt şi Elveţia.
Coordonatorul Centrului Municipal de Cultura „Constantin Brâncuşi”, Adina Andriţoiu, a anunţat într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres, că “Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni a taberei, artiştii vor prezenta organizatorilor schiţele soclurilor şi fundaţiilor, precum şi recomandările aferente.”, iar „după finalizare, lucrările vor fi predate prin act de donaţie Primăriei Târgu-Jiu, odată cu cedarea drepturilor de autor, inclusiv cesiunea exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor asupra lucrărilor, pe toată durata existenţei acestor opere şi pe toate teritoriile.”
Adina Andriţoiu a adăugat că lucrările urmează să fie amplase în cadrul Muzeului Sculpturii Contemporane de pe Insula Jiului din Parcul Central. Evenimentul de la Târgu-Jiu este organizat de Centrul Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi“, Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu şi Primăria Târgu-Jiu, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România (UAP), filiala Gorj, Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic “Ion Mincu” şi Societatea Română de Radiodifuziune.
Miercuri, 1 august, începe simpozionul internaţional de sculptură „Brâncuşiana 2012”, la care vor participa artişti din Bulgaria, Egipt, Elveţia şi România.
Ediţia din 2012 a simpozionul internaţional de sculptură „Brâncuşiana”, care va avca loc la Târgu Jiu, nu va avea o tematică anume, materia