Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov a fost ieri gazda „Caravanei Inovării”, o iniţiativă a Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS). Potrivit autorităţii, acest tip de demers e realizat pentru prima dată după 1989, pentru a face publice progresele ştiinţei româneşti în ultimii 20 de ani. În timpul acestei caravane, care va acoperi toate zonele de dezvoltare economică, cercetătorii oferă produse, tehnologii şi servicii moderne companiilor româneşti, astfel încât economia României să cunoască în următorii ani un boom bazat pe inovare, cunoaştere şi competitivitate.
Potrivit comunicatului, ANCS a investit fonduri consistente în crearea unei reţele naţionale de centre de informare şi tehnologie, de transfer tehnologic, incubatoare şi parcuri tehnologice. În cadrul companiei, aproximativ 15 cercetători oferă oamenilor de afaceri din toate regiunile de dezvoltare ale ţării informaţii din domenii diverse de interes – de la studii diverse în agricultură până la sisteme de monitorizare a aerului într-o fermă avicolă, de la cercetări în domeniul textilelor şi pielăriei la produse pe bază de cereale şi fructe pentru diabetici şi pentru persoane cu intoleranţă la gluten. Cea mai interesantă prezentare a fost cea a medicamentului intitulat „Viagra pentru vaci”, care poate creşte producţia de lapte şi carne.
Dragoş Şeuleanu, directorul CIT ENI România, cel care a moderat evenimentul, a declarat că „perioada de criză este o oportunitate pentru domeniul cercetării, acesta putând oferi soluţii pentru ieşirea din această situaţie, pentru că se ştie că dintr-o criză nu ieşi cu aceleaşi metode cu care ai intrat” . Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov a fost ieri gazda „Caravanei Inovării”, o iniţiativă a Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS). Potrivit autorităţii, acest tip de demers e realizat pentru prima dată după 1989, p