Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea Teatrului Dramatic a ajuns la faţadă

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 20 octombrie 2011 ·

Începute în anul 2008, lucrările de reabilitare a Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu” se apropie de final. Deja s-a ajuns la lucrările de reabilitare a faţadei, a balconului, a foaierului şi a holurilor, urmând ca anul viitor reabilitarea să se încheie odată cu finalizarea lucrărilor la sălile de spectacol, la scenă şi la foaier. Vor mai fi refăcute anul viitor cele două foste spaţii comerciale, dar şi spaţiile cu destinaţia de ateliere de pictură, croitori şi mecanic, foaierul şi holurile din jur, precum şi amenajarea trotuarelor de gardă ale clădirii.

„O reparaţie capitală a clădirii în care funcţionează Teatrul Dramatic era absolut necesară. De la darea în folosinţă a acestui Teatru, în anul 1959 aici nu s-a mai intervenit. Pereţii miroseau a mucegai, cădea tencuiala, iar centrala termică era deja un adevărat pericol. Trebuia să intervenim cât mai repede. Şi pentru a realiza întreaga lucrare am secţionat-o pe mai multe etape cu buget multi anual”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.

Astfel, în perioada 2008 – 2009 a fost înlocuită centrala termică, precum şi sistemele de încălzire şi ventilaţie (3,1 milioane lei). Anul trecut lucrările s-au axat pe repararea întregului acoperiş şi a terasei, pentru nu mai exista infiltraţii atunci când ploua (460.000 de lei). În acest an lucrările de modernizare a Teatrului Dramatic au ajuns în interiorul clădirii, partea administrativă, fiind refăcute toate birourile, cabinele actorilor, holurile şi grupurile sanitare. La acestea se adaugă lucrările la holul de intrare, casa scării şi scări de acces. Începute în anul 2008, lucrările de reabilitare a Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu” se apropie de final. Deja s-a ajuns la lucrările de reabilitare a faţadei, a balconului, a foaierului şi a holurilor, urmând ca anul viitor reabilitarea să se încheie odată cu finalizarea lucrărilor la sălile de spectacol, l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii intră în Rafah

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 9 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°