Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Andra a născut un băieţel care a primit nota 10

Publicat in Adevarul, miercuri 16 martie 2011 ·

Cântăreaţa a născut un băieţel prin cezariană, la Spitalul „Regina Maria" (fostul CMU). Pe copil îl va chema David. Tinerii părinţi vor cheltui peste 10.000 de lei pentru cel mai important moment din viaţa lor.

UPDATE Operaţia de cezariană a avut loc la ora 10.30. Copilul a venit pe lume în jurul orei 10.30, la maternitatea Regina Maria, şi a primit nota 10 la naştere. David are o greutate de 3,760 kilograme şi o lungime de 54 de centimetri şi este deja vedeta familiei, potrivit Mediafax.

Citeşte aici ce a declarat Cătălin Măruţă din postura de proaspăt tătic

Cei doi şi-au dorit să devină părinţi încă de la începutul căsniciei lor, iar zilele trecute, când au aflat că momentul naşterii se apropie, ambii au avut emoţii covârşitoare. Sarcina a decurs ca la carte, iar solista s-a lăsat pe mâna unei echipe de medici cu adevărat profesionişti. Solista a acumulat numai 15 kg în timpul sarcinii şi speră să-şi reia cât mai curând activitatea pe scenă.

Click AICI pentru poze

„Am reuşit să sădesc un pom, am construit şi am decorat cu tot sufletul o casă, iar acum aştept copilul. Am în­făptuit cele trei minuni din via­ţa unui om, fără de care se spu­ne că nu se poate să treci prin lumea asta", declara în urmă cu ceva vreme, pentru revista OK!, Cătălin Măruţă.

Venirea pe lume a bebeluşului este cea mai mare bucurie în familiile celor doi soţi, astfel că şi bunicii micuţului au venit în Bucureşti, pentru a fi alături de Andra şi de Cătălin în aceste momente deosebite.

Naşterea prin cezariană la Regina Maria costă 9,900 de lei, fără analize suplimentare

Aceste costuri Includ serviciile pentru o naștere prin operație cezariană fără complicații, respectiv:

3 zile cazare - în rezervă dotată cu televizor LCD, frigider, măsuță de înfășat copilul, baie, dulap pentru lucrurile mamei, consolă de terapie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transfăgărășanul ar putea fi redeschis circulaţiei cu mult înainte de data obişnuită. Drumarii au început deszăpezirea

Ziare.com acum 57 minute
Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul este posibil să fie redeschis circulaţiei "cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie", a anunţat miercuri DRDP Braşov, pe pagina de socializare. "Am început deszăpezirea Transfăgărăşanul

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 43 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Gandul acum 34 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum 57 minute
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 3 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum 36 minute
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum o ora
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°