Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un milion de lei a dispărut din conturile mai multor braşoveni (video)

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 august 2010 ·

12 braşoveni, clienţi ai Credit Europe Bank, au rămas fără bani în conturi, prejudiciul ridicându-se la un milion de lei. O femeie de 86 de ani a ajuns la spital, în urma unui şoc provocat de aflarea veştii.

"S-a primit o sesizare din partea sucursalei unei bănci privind existenţa unor nereguli în sistemul informatic al băncii. În fapt, cu privire la mutarea unor sume de bani, din conturile unor persoane fizice în contul unei persoane juridice, de unde ulterior au şi fost retraşi. În cauză se desfăşoară acte premergătoare de cercetare îndreptate împotriva unui angajat al băncii", a declarat miercuri Cătălin Borcoman, procuror în cadrul DIICOT Braşov.

Comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Ionel Spătaru, a declarat că s-au primit mai multe sesizări telefonice, oamenii acuzând faptul că nu mai au bani în conturi.

"Din ceea ce am înregistrat sunt 10-11 persoane. Suma depăşeşte 10 miliarde de lei vechi. Extrasele clienţilor arătau că aveau sume de la 69.000 de euro, 200.000 de lei, 60.000 de euro în conturi", a spus Spătaru. Spătaru mai spune că vicepreşedintele Credit Europe Bank i-ar fi sugerat să ajungă la o "soluţionare amiabilă" a acestui caz. "În timp ce efectuam controlul la bancă am primit un telefon de la vicepreşedintele băncii, Mirela Bordea, care ne-a sugerat să ajungem la o soluţionare amiabilă a cazului. Practic, mi-a spus să-mi văd de treaba mea. Efectiv i-am închis telefonul", a declarat Spătaru, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov a aplicat băncii o sancţiune de 50.000 şi a dispus ca în timp de 15 zile să restituie clienţilor banii. De asemenea, banca va mai fi amendată cu câte 50.000 pentru fiecare sesizare făcută de către clienţi în legătură cu dispariţia banilor din conturi.

Vasile Săceanu, fiul unei clie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 51 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 24 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 57 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°