Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pălincă și ouă aurite la Târgul de turism de la Berlin

Publicat in Adevarul, duminică 13 martie 2011 ·

Un manechin înfăţişându-l pe Ştefan cel Mare, o barcă din Deltă şi un tricolor au fost simbolurile standului românesc. La cel mai mare târg de turism din lume, desfăşurat în weekend la Berlin, standul dedicat României a atras vizitatori cu ouă bucovinene şi pălincă din Cluj.

La ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Turism din Berlin, desfăşurată în weekend, au fost prezenţi 47 de expozanţi din România. Alături de oraşele care şi-au prezentat ofertele turistice, precum Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov sau Piatra Neamţ, din ţara noastră au mai participat la târg agenţii de turism, hoteluri, companii aeriene sau de închirieri auto.

Vezi aici o galerie foto realizată la Târgul de turism de la Berlin

Cel mai apreciat stand românesc a fost cel al Bucovinei, unde ouăle de Paşte cu foiţă se aur s-au vândut „ca pâinea caldă", deşi au costat 30 de euro bucata. Un alt stand care a ieşit în evidenţă a fost cel al Clujului, prin faptul că a încercat să ofere mai mult decât banale pliante. Mireasma de pălincă şi un filmuleţ cu „Inima Transilvaniei" i-a convins pe oameni să arunce o privire asupra pliantelor menite să-i atragă în „Capitala Ardealului".

La standul Clujului, vizitatorii au fost întâmpinaţi de Marius Oprea, unul dintre cei doi reprezentanţi ai brandului turistic „Visit Cluj", lansat recent de Primărie. „Am avut destul de mulţi vizitatori. Majoritatea sunt atraşi de pălincă şi de brânza ardelenească pe care am oferit-o. Îi interesează în primul rând Transilvania, abia apoi Clujul", spune Oprea.

Ce au făcut celelalte ţări

La fel ca România, şi celelate ţări din estul Europei s-au afişat la ITB Berlin 2011 cu standuri naţionale, foarte puţine fiind cazurile în care oraşele şi-au prezentat, independent, ofertele. Dacă standul României a impresionat mai puţin prin acţiune şi mai mult prin produsele tradiţionale e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°