Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surorile Maicii Domnului din Cluj au câştigat o vilă în Sovata

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 iulie 2009 ·

Balneoclimaterica Sovata a pierdut procesul cu Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, Greco Catolică Unită cu Roma în procesul ce avea obiect vila numărul15 din staţiune, unde funcţionează Policlica Balneoclimaterică. Potrivit unei sentinţe, definitivă şi irevocabilă, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, imobilul a rămas definitiv în posesia Congregaţiei, urmând ca măicuţele să decidă dacă încasează chiria sau evacuează policlinica. “Eu cred că vor păstra policlinica deoarece măicuţele au nevoie de bani, nu de o vilă goală în Sovata. Ele fac diverse acte de caritate în Cluj şi cred că aceşti bani le-ar ajuta. Chiria nu poate fi negociată pentru că este reglementată prin lege. În cazul în care nu ne vom înţelege, deşi eu nu cred asta, vom muta policlinica în baza de tratament de la Lacul Ursu. Aici, ne-ar ajuta mai mult pentru că este zonă ultracentrală. Dar dacă nu avem ce face o mutăm. Oricum, şi aici a fost o improvizaţie făcută în urmă cu 8 ani, când am pierdut sediul iniţial al Policlinicii, tot în favoarea unor moştenitori”, a declarat directorul Balneoclimaterica, Fulop Janos. 76 de vile în patrimoniu Măicuţele erau aşteptate astăzi să preia imobilul, însă aflând că este prezentă presa, s-au întors din drum şi au transmis conducerii staţiunii că vor reveni. Balneoclimaterica, în calitate de moştenitor al fostei întreprinderi socialiste, a avut 76 de vile în patrimoniu, însă o parte din acestea au fost retrocedate. Policlinica Balneară, secţie externă a Institutului Naţional de Recuperare Medicală şi Fizică Balneară Bucureşti, este singura unitate medicală din Sovata şi are aproximativ 60 de angajaţi. Aceasta asigură în primul rând tratamentul persoanelor care vin cu bilete de la stat. Anul trecut, aici au fost trataţi aproape 9.000 de pacienţi, afecţiunile fiind mai ales de natură ginecologică şi reumatică.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 7 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 7 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 7 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 7 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 8 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°