Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu şi Alibec, la „Cupa Mondială”

Publicat in Adevarul, marți 7 decembrie 2010 ·

Şapte echipe de pe şase continente intră de azi în lupta pentru cea de-a şaptea ediţie a Campionatului Mondial al Cluburilor FIFA, turneu găzduit pentru a doua oară la rând de Abu Dhabi. La acest “Mondial” vor participa în premieră absolută şi doi jucători români: „interiştii” Cristian Chivu şi Denis Alibec.

Ultimul mare turneu fotbalistic al anului începe azi în capitala Emiratelor Unite Arabe, Abu Dhabi, şi se va încheia la data de 18 decembrie cu marea finală, în urma căreia va fi desemnată o nouă campioană mondială. Spania a dat în această vară tonul, şapte echipe urmând a încerca să copieze la nivel de club performanţa naţionalei iberice. Astfel, Inter Milano, Internacional Porto Alegre, Seongnam, TP Mazembe, Pachuca şi Hekari United, cele şase campioane continentale, alături de echipa gazdă Al-Wahda, vor lupta între ele în sistem eliminatoriu pentru marele premiu de 5 milioane de dolari, destinat câştigătoarei dintr-un fond total de premiere de 16,5 milioane de dolari.

În cele zece zile de competiţie, concurentele vor intra treptat în joc, în ordinea rangului. Astfel, dacă Hekari United şi Al-Wahda joacă de azi, în play-off-ul pentru sferturi, Inter şi Internacional, reprezentantele celor mai bine cotate confederaţii la nivel mondial, UEFA şi CONMEBOL, vor intra în joc de-abia în semifinale, adică la 15 decembrie.

Românii revin după o pauză de 19 ani

Chiar dacă, de regulă, echipele europene privesc cu reticenţă participarea la acest turneu, din cauza programului mai încărcat decât al suratelor de pe mapamond în această perioadă a anului, ultimele trei ediţii au fost câştigate de reprezentantele „Bătrânului Continent”. Egalitatea perfectă la trei cu America de Sud în privinţa numărului de trofee adjudecate, va face cu siguranţă din această ediţie una extrem de disputată, atât Inter cât şi Internacional deplasând cele mai bune lotu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 25 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 2 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°