Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a declarat că situaţia cu care se confruntă România nu se rezolvă prin căderea Guvernului, dar depunerea unei moţiuni de cenzură este o de datoria morală a PSD-ului, ca partid de opoziţie.
PSD a depus astăzi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc, după ce premierul a susţinut un discurs în plenul Parlamentului prin care îşi Executivul îşi asumă răspunderea pe legile austerităţii.
"Nimic nu rezolvă problema, dar un Guvern care manifestă atâta lipsă de responsabilitate, atâta lipsă de sensibilitate faţă de problemele cetăţenilor, care ignoră consultarea cu toţi cei interesaţi, în primul rând, şi cu cei care mai gândesc în această ţară trebuie să răspundă în faţa ţării. Acesta este mecanismul democratic, este mecanismul sistemului parlamentar şi al Parlamentului ca instituţie principală a democraţiei: să cheme la răspundere Guvernul care nu-şi face datoria. Iar opoziţia îşi face datoria", a explicat Iliescu.
Potrivit acestuia, "opoziţia trebuie să ţină permanent în priză Guvernul, să-l ţină sub presiunea criticii publice, criticii sociale, ca şi societatea civilă, iar Guvernul este sau nu receptiv. Dacă este receptiv, caută să folosească toate ideile bune, dacă nu - trebuie să răspundă".
"Cred că parlamentarii cu responsabilitate trebuie să se gândească, pentru că sunt măsuri care afectează soarta cetăţenilor şi nu e adevărat că sunt singurele măsuri posibile. O să vedem dacă se vor adopta şi poate vor reuşi. Văd că grupul acesta al fugarilor este ademenit cu diverse lucruri ca să formeze o majoritate pentru susţinerea Guvernului, dar o să vedem că aceste măsuri nu vor fi suficiente şi peste câteva luni vor veni cu suplimente, în toamnă vor mai veni cu altele, tăieri şi alte lucruri", a mai spus Ion Iliescu.
"A fost o dezbatere atât de amplă de câteva luni şi păreri exp