Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea: "Optăm între 8 sau 9 regiuni"

Publicat in Romania Libera, duminică 9 iunie 2013 ·

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat duminică, în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că numărul regiunilor de dezvoltare va fi opt sau nouă, iar cel mai important criteriu pentru delimitarea acestora ţine de caracterul dominant al slujbelor agricole, care ar putea să ducă la nedezvoltare.

Vicepremierul a reiterat faptul că în prezent se află în discuţii două variante în ceea ce priveşte numărul viitoarelor regiuni, fie opt, fie nouă astfel de entităţi administrative.

"Criteriile pe care le-am avut în vedere sunt în principal criterii funcţionale. Am spus de la început, nu intenţionez să propun (...) un proiect de regionalizare care să aibă la bază criterii etnice, pentru că ţinta principală pentru care vrem să înfiinţăm aceste regiuni o reprezintă dezvoltarea echilibrată a României. Dacă punem o hartă a dezvoltării actuale se vede foarte clar care sunt diferenţele de dezvoltare între judeţe...asta înseamnă că dacă noi vom continua cu sistemul administrativ actual, riscăm să transformăm România într-o ţară de prinţi şi cerşetori".

El a fost întrebat care sunt criteriile principale în funcţie de care va fi impărţită România în regiuni.

"În primul rând într-o regiune este important să ai cât mai multe slujbe non-agricole, ăsta este un criteriu obligatoriu pentru dezvoltare. Dacă numărul de slujbe agricole într-o regiune este mai mare decât celelalte, este clar o reţetă pentru nedezvoltare", a afirmat Dragnea la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV.

În al doilea rând, el a susţinut că regiunile trebuie să aibă capacitatea ca fluxurile de comunicaţie şi de mobilitate a mărfurilor şi persoanelor, transportul şi infrastructura să le aducă dezvoltare.

De asemenea, vicepremierul a afirmat că este "foarte important" ca într-o regiune să nu existe judeţe de acelaşi fel, cum este cazul Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa, care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 9 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 11 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°