Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu au oprit germanii atacul asupra misiunii ONU

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 aprilie 2011 ·

Trupele germane mobilizate în nordul Afganistanului sunt aspru criticate pentru că nu au intervenit pe 1 aprilie când o mulţime furioasă a vandalizat sediul misiunii ONU din oraşul afgan Mazar-e-Sharif, linşând şapte angajaţi, printre care şi românul Filaret Moţco, scrie publicaţia Der Spiegel. Sursa: Reuters

Corpul neînsufleţit al fostului expert militar ONUFilaret Moţco a ajuns vineri, în comuna natală, Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava, unde a fost îngropat.

"Folosiţi orice armă sau cuvinte pentru a apăra Coranul", i-a îndemnat Abdul Qahir, profesor de sharia – legea islamică – , pe credincioşii strânşi în acea zi în Moscheea Albastră din Mazar-e-Sharif, la finalul rugăciunii de vineri. Chemarea sa la luptă venea imediat după ce, în statul american Florida, pastorul Terry Jones dăduse foc unei copii a Coranului.

Şcoala unde predă Qahir, care acum neagă că a incitat mulţimea la violenţă, este la doar câteva sute de metri de sediul misiunii ONU din oraş. Masacrul a avut loc în incinta complexului, deşi este împrejmuit cu ziduri înalte.

La zece kilometri de şcoala religioasă se află comandamenul regional al trupelor germane, instalat la baza Camp Marmal. Comandantul contingentului german, generalul-maior Markus Kneip, este cunoscut ca un tip foarte precaut, care se consultă mereu cu şefii săi de la Potsdam, lângă Berlin, unde se află comandamentul trupelor trupelor mobilizate în afara ţării, înainte de a lua decizii importante.

Kneip susţine că s-a oferit să asiste trupele afgane din Mazar-e-Sharif înainte de producerea tragediei, dar propunerea sa a fost repinsă de liderii locali. Aceştia i-au cerut ulterior ajutorul, însă era prea târziu, a mai explicat generalul german.

Orgoliul afganilor

Întrebarea care i se pune acum în mod repetat lui Kneip este de ce nu a mobilizat trupe în oraş, în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum o ora
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 51 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 18 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°