În Europa secolului XV există două focare ale picturii: Italia și Flandra. Cele două zone se vor dezvolta în paralel, dar în prima etapă, pictorii flamanzi sunt puțin anteriori celor renascentiști. Pictura flamandă este o artă burgheză, pictorii lucrând la comanda marilor negustori/bancheri din lumea flamandă, astfel că tablourile lor reflecta interesele acestor pături sociale. Artiștii se concentrează foarte mult pe universul casnic, viața cotidiană, preocupările burghezilor. Astfel, vor prima tablourile-portrete, capacitatea burghezului de a se autocontempla, portretul vorbind de cariera sa și starea socială – un fel de narcisim tipic pentru lumea finanțelor și economiei. Universul nu este unul mitologic, iar în lucrările cu caracter religios, accentul va cădea în special pe tematica biblica nou și vechi-testamentală și nu pe mitologia greacă. După vizita pictorilor flamanzi în Italia se va produce un mixaj între viziunea nordică și accentuat materialismul influențelor umaniste italiene. Pictura flamandă este una cu culori mai închise, sumbre, din cauza tehnicii de obținere a culorilor, care era diferită decât cea italiană. Pictorii nu au folosit în componența culorilor și rășini bituminoase, ceea ce a dus cu timpul la închiderea culorilor, spre deosebire de italieni, unde culorile s-au estompat. Pictura flamandă s-a desprins de stilul gotic, excesiv de decorativ (foarte popular la curțile regale europene), pentru a descrie mult mai realist lumea înconjurătoare. Se va păstra însă interesul pentru detaliu și coloristica bogată ce caracteriza goticul internațional, dar i-au adăugat o dorința de a observa și de a reda naturalețea; Jan van Eyck Jan van Eyck a fost un pictor flamand născut în 1395, în Maaseik. Din 1422 lucrează ca maestru pictor pentru Ioan al Bavariei, conte de Olanda, fiind angajat apoi de Filip al III-lea cel Bun, duce de Burgundia. Tablourile care