Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri din Botoşani, la furat bani din bancomatele din Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 17 ianuarie 2013 ·

Trei tineri din judeţul Botoşani au fost trimişi ieri în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzaţi că au provocat distrugeri la mai multe bancomate de pe raza judeţului Suceava, în încercarea de a fura bani, reuşind într-un singur caz să sustragă nu mai puţin de 1.500 de lei.

Cazul nu este singular, în octombrie 2011 alţi doi tineri botoşăneni fiind prinşi în timp ce încercau să fure din bancomatele din Suceava.

Au „extras” de la bancomate 2.800 de lei

Ionuţ Ştefan Ailoaie (26 de ani), din comuna Dersca, şi Cătălin Mihai Suhăreanu (24 de ani), din Dorohoi, ambii în stare de arest preventiv, precum şi Constantin Marian Butnariu (26 de ani), din comuna Şendriceni, cercetat în stare de libertate, au fost daţi ieri pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, cei trei, în perioada 10-12 august 2012, prin folosirea unui card bancar şi a unui dispozitiv artizanal, precum şi prin distrugerea fantei de eliberare a numerarului, au sustras 1.500 de lei de la un bancomat din Gura Humorului şi au încercat să sustragă sume de bani de la alte patru bancomate din aceeaşi localitate.

De asemenea, susţin anchetatorii, în seara zilei de 7 octombrie 2012, inculpaţii Suhăreanu şi Butnariu, prin acelaşi mod de operare, au furat 1.300 de lei de la un bancomat din municipiul Botoşani şi, în aceeaşi zi, au încercat să sustragă bani şi din bancomatul unei bănci din municipiul Rădăuţi.

Ca mod de operare, tinerii introduceau un card valabil în bancomat, solicitau să scoată o sumă de bani, după care opreau operaţiunea în ultimul moment. Bancnotele ajungeau aproape de fanta de ieşire, unde tinerii introduceau un dispozitiv cu care încercau să scoată bancnotele.

Pe lângă prejudiciul cauzat de sumele de bani sustrase din bancomate, cei trei i

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°