Ce ar putea spune o carte de dialoguri între un poet şi un filozof, unui politolog ca mine? La prima vedere, nu mare lucru. De aceea, vă sfătuiesc să treceţi peste impulsul de a considera Măştile lui M.I. – Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu (Humanitas, 2012) o simplă carte de dialoguri între un poet şi un filozof. În primul rînd, e o carte foarte haioasă. De genul pufneşti-în-rîs-în-tren-şi-zice-lumea-că-rîzi-singur-ca-prostu’. De la Titu pînă la Piteşti mi s-a întîmplat de mai multe ori să nu mă pot abţine. Apoi, tocmai pentru politologi ca mine şi celelalte tipuri de ingineri care nu au habar de poezia lui Mircea Ivănescu, e frumos să descoperi o personalitate care altfel ar rămîne în cercul strîmt al absolvenţilor de Litere (nu că ar fi ceva rău în asta, vorba lui Seinfeld). Colecţia „Portrete în dialog“ a Humanitasului a plecat de la ideea lui Gabriel Liiceanu că sînt oameni cu care dispare o lume şi că e un fel de datorie să-i pui să vorbească. Cît mai pot. Ivănescu s-a stins curînd după ce au fost înregistrate dialogurile din carte. Dar scopul cărţii e cu atît mai frumos.

Umorul vine atît din figura antologică a poetului, dar mai ales din contrastul dintre cele două personalităţi. Parcă ar fi Stan şi Bran. Să mă ierte Gabriel Liiceanu pentu comparaţie, dar eu aşa mi i-am imaginat cînd pufneam în rîs. Grasul serios care se enervează de întîmplările prin care trec şi slăbănogul aiurit care ia lumea aşa cum este. Liiceanu cel serios, etic, intransigent, enervat / Ivănescu aiurit, amoral (nu imoral), fermecător, flegmatic. Cartea reproduce tensiunea dintre cele două personalităţi fără ca această tensiune să fie altceva decît o plăcută conversaţie de crîşmă boemă.

DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect