Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kevin Rudd a devenit oficial premier în Australia, înlocuind-o în funcţie pe Julia Gillard

Publicat in Mediafax, joi 27 iunie 2013 ·

Kevin Rudd a redevenit oficial, joi dimineaţa, premier al Australiei, înlocuind-o în această funcţie pe Julia Gillard, rămasă în minoritate în urma unui vot de încredere în cadrul partidului său laburist, la aproape trei ani după ce Gillard l-a debarcat pe Rudd din aceeaşi funcţie.

"Voi face lucrurile cât pot de bine", a declarat noul şef al Guvernului, după ce a fost numit în funcţie de guvernatorul general Quentin Bryce, la Canberra, capitala administrativă a ţării.

Rudd, care a preluat conducerea partidului laburist, va trebui să îşi conducă formaţiunea la alegerile parlamentare prevăzute pentru 14 septembrie, care se anunţă dificile pentru partidul aflat la putere, potrivit sondajelor.

Şase miniştri de prim-plan, între care cel al Trezoreriei, Wayne Swan, care o susţineau pe Gillard, au demisionat. Julia Gillard, în vârstă de 51 de ani, a anunţat că va părăsi viaţa politică.

Rudd, în vârstă de 55 de ani, a condus ţara între 2007 şi 2010. El a reuşit să aducă laburiştii la putere după 11 ani de guvernare a conservatorilor şi se bucura atunci de o cotă de popularitate bună. Dar stângăciile sale, autoritarismul, chiar megalomania sa, potrivit colegilor lui laburişti, au generat un puci intern în partid.

Înlocuit în vara lui 2010 de Julia Gillard, el a devenit ministru de Externe, înainte de a demisiona după ce a convocat un prim vot de încredere în februarie 2012.

Gillard, prima femeie premier din istoria Australiei, nu a ajuns niciodată să fie populară, iar sondajele estimau că va pierde alegerile din 14 septembrie. Kevin Rudd ştie mai bine cum să îşi seducă alegătorii, potrivit sondajelor, iar preluarea de către el a conducerii partidului şi a Guvernului le-ar putea da un impuls laburiştilor.

Analiştii prevăd că Rudd va devansa data alegerilor la 24 august, pentru a profita de impulsul actual. Anthony Albanese, minist

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum 54 minute
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Spionajul prorus nu va împiedica susţinerea Ucrainei de către NATO, avertizează Stoltenberg după scandalurile de spionaj chinez în Germania şi M.Britanie

News.ro acum o ora
Scandalurile ”inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, avertizează secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, relatează AFP. ”Asemenea

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum o ora
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 3 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°