Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HANDBAL MASCULIN: Speranţe pentru „europenele” din 2014

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 29 martie 2012 ·

uropene de handbal masculin, prima reprezentativă a României speră într-o calificare. E o competiţie la care ţara noastră nu a mai participat, iată, de16 ani. De altfel din cele 10 ediţii ale europenelor care s-au disputat până la cea din ianuarie anul trecut, România a fost prezentă numai la primele două, cea din 1994 din Portugalia, unde a ocupat locul 11 şi cea din 1996 din Spania, unde a ocupat locul 9. În celelalte preliminarii fie că au pierdut în marea majoritate a situaţiilor în faza a doua, când în competiţie intră formaţiile cele mai bune de pe continent, fie că au fost eliminate din prima fază. Zilele trecute la Viena, la sediul Federaţiei Europene de Handbal, a avut loc tragerea la sorţi a primei faze a preliminariilor, la care au participat 16 echipe dintre cele mai modeste din Europa. Cele 16 reprezentative au fost împărţite pe patru grupe a câte patru formaţii, care-şi vor disputa calificarea în câte o locaţie cu meciuri simple, fiecare cu fiecare. Þara noastră a fost repartizată în grupa C din care mai fac parte Israel ,Belgia (care va organiza turneul) şi Irlanda.

Iată de altfel componenţa celor patru grupe: Grupa A: Ucraina, Cipru, Finlanda (organizatoarea turneului), Luxemburg. Grupa B: Grecia, Elveţia, Italia (organizatoarea turneului), Marea Britanie. Grupa C: ROMÂNIA, Israel, Belgia (organizatoarea turneului), Irlanda. Grupa D: Estonia, Letonia, Turcia (organizatoarea turneului), Malta.

Primele clasate din fiecare grupă şi cele mai bine două echipe clasate se vor califica în faza a doua a competiţiei la care sunt calificate direct alte 22 de reprezentative.

Cele 28 de formaţii vor forma 7 grupe de câte patru echipe, care vor disputa meciuri tur-retur în sistem turneu fiecare cu fiecare. Primele două clasate din cele 7 grupe, la care se adaugă ţara organizatoare, Danemarca (unde se va organiza faza finală între 14-26 ianuarie

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 6 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 10 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 11 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 5 ore
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 7 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 8 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 13 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Vremea

București
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°