Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre schimbarea lingvistică

Publicat in Romania Literara, miercuri 27 iulie 2005 ·

Un nou volum al Valeriei Guţu Romalo este un eveniment editorial care trebuie semnalat cu entuziasm; în cazul de faţă este vorba de Aspecte ale evoluţiei limbii române (Humanitas Educaţional, 2005), o carte densă, care reia multe dintre articolele publicate de autoare, timp de o jumătate de secol, în reviste de specialitate, dar şi în volume colective, uneori mai greu accesibile. Sînt astfel puse la dispoziţia unui public mai larg texte care au lansat idei şi au clarificat probleme controversate - şi care au constituit, în ultimele decenii, lecturi obligatorii pentru formaţia lingvistică a generaţii de studenţi şi profesori. Selecţia şi gruparea textelor asigură cărţii o unitate evidentă, pusă sub semnul dinamicii limbii: sînt urmărite modificări ale sistemului lingvistic, cu convingerea că perspectiva istorică face mai uşor de înţeles starea actuală a limbii, iar tendinţele prezentului lămuresc mai bine evoluţiile din trecut. Volumul are trei părţi: Evoluţia limbii (cuprinzînd în special sinteze teoretice), Gramatică (descriind o serie de variaţii şi evoluţii morfologice) şi Limbă şi societate (care se referă la aspecte sociolingvistice, stilistice, privind legătura dintre limbă şi mentalitate etc.). Diversitatea aspectelor pe care le cuprind cele trei secţiuni le face greu de rezumat într-o scurtă cronică. Trebuie relevat în primul rînd caracterul exemplar al textelor din punct de vedere metodologic: Valeria Guţu Romalo descrie întotdeauna faptele lingvistice cu claritate şi precizie, introducînd disocieri, separând - în măsura în care e posibil - subiectivul de obiectiv, sincronia de diacronie, zonele stabile ale limbii de cele labile, planul intern de factorii externi. Orice discuţie e precedată de definirea termenilor, de delimitarea problemei; regăsim de fiecare dată trăsăturile specifice discursului ştiinţific în genere şi ale stilului intelectual al auto

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 47 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 9 minute
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum 46 minute
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

[P] PSD, plan cu trei componente majore pentru a ține în frâu prețurile și a stopa practicilor înșelătoare a comercianților

HotNews acum o ora
Guvernul condus de Marcel Ciolacu a reușit să scadă inflația la 5,9% în aprilie, aproape la jumătate față de nivelul înregistrat la preluarea guvernării. Premierul este decis să continue pe aceeași direcție, în așa fel încât să ducă rata inflației s

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 13 minute
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 49 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum 2 ore
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°