Scriitorul Orhan Pamuk a acordat acest interviu, pe 6 aprilie 2008, în Vinerea Mare dinaintea Paştelui. A vizitat redacţia Evenimentului zilei, după care a plecat la aeroport spre Statele Unite.Venise în România, pentru câteva zile, pentru a primi, alături de Norman Manea şi Antonio Tabucchi, distincţia Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Bucureşti. Laureatul Nobel pentru Literatură în 2006 a povestit despre cât a fost de impresionat de Ateneu, dar şi de filmul lui Cristian Mungiu, 432. Sursa: Razvan Valcaneantu
Trei dintre cărţile apărute şi în România, Mă numesc Roşu, Fortăreaţa albă şi Cartea neagră, amintesc de triada cromatică simbolică a alchimiei: roşu, alb, negru, adică rubedo, nigredo şi albedo. Din combinarea lor se naşte piatra filozofală, chintesenţa. Există vreun rost tainic, iniţiatic în această potrivire?
Nu m-am gândit la asta. Cărţile mele s-au dezvoltat separat, nu le-am privit ca pe o triadă. Fiecare roman are o experienţă iniţiatică proprie. Problema este a receptării lui. De obicei, în Europa, cărţile mele Mă numesc Roşu, Fortăreaţa albă au fost citite ca fiind descrieri ale Turciei, în special ale Istanbulului. Am senzanţia că toţi vor să citească şi să afle despre ce se întâmplă în Turcia. Totuşi, e important ca atunci când vorbeşti despre tine, să vorbeşti despre lume şi când vorbeşti despre lume, să vorbeşti de fapt despre tine. Eu nu ţin să vorbesc de Turcia în cărţile mele, nici nu urmăresc neapărat vreo alchimie.
Aţi declarat că nu vreţi să mai vorbiţi nici despre politică.
Da, nu vreau să mai vorbesc despre politică. Nu sunt un scriitor politic, am supravieţuit politicii şi continui să fac asta. Zăpada este primul şi promit că va rămâne şi ultimul meu roman politic. Am trăit o experienţă îngrozitoare a scriitorilor turci care voiau să-şi servească ţara scriind romane