Rezultat al colaborării dintre pacient şi medic, aderenţa la tratament ţine boala sub control şi previne complicaţiile acesteia. Persoanele neglijente, lipsite de voinţă, dar şi medicii grăbiţi, supraaglomeraţi şi care folosesc un limbaj academic pot agrava evoluţia bolii.

Cât de mult ţinem cont de sfatul medicului poartă numele de complianţă sau de aderenţă. Dacă prin complianţă se înţelege respectarea pasivă a tratamentului prescris de medic, aderenţa terapeutică reprezintă un pas înainte făcut de pacient. Acesta se implică activ şi voluntar în controlarea bolii sale, conştient de faptul că, alături de cadrul medical, este responsabil de reuşita tratamentului.

Probleme de aderenţă apar mai ales în cazul afecţiunilor cronice, precum diabetul, bolile cardiovasculare, astmul bronşic şi artritele, care necesită tratament toată viaţa. Pacientul aderent face schimbări nu doar pentru că aşa îi spune medicul, ci pentru că îşi înţelege boala, şi-o acceptă şi şi-o asumă.

„Persoana care suferă de diabet trebuie să fie propriul medic, biochimist şi dietetician", spunea cu mai mult de 50 de ani în urmă R. D. Lawrence, fondatorul Asociaţiei Diabeticilor din Marea Britanie, actuala „Diabetes UK".

Previne complicaţiile

Un bolnav cronic aderent ţine mai bine boala sub control, are mai puţine complicaţii şi necesită mai puţine internări sau zile de spitalizare.

„Tratamentul hipertensiunii arteriale, boală care în 97 la sută din cazuri nu se vindecă, economiseşte sute de mii de dolari, pentru că previne complicaţii severe, cu costuri mari, atât sociale, cât şi familiale", precizează profesorul doctor Gheorghe-Andrei Dan, şeful Clinicii de Medicină Internă şi al Secţiei Clinice de Cardiologie din cadrul spitalului Colentina.

Felul în care pacientul ţine cont de recomandările medicului depinde şi de calitatea relaţiei pe care o are cu echi