Mesajul a fost trimis. Multumesc!

eMAG a deschis un hub de programare la Craiova

Publicat in Income Magazine, miercuri 21 august 2013 ·

Hubul de programare din Craiova este primul centru de dezvoltare al retailerului online din afara Bucureștiului. “Sunt mulți tineri talentați în țară și de aceea am vrut să punem bazele unor centre de programare și  în teritoriu. Avem multe proiecte la care lucrăm, dar și mai multe încă în așteptare pentru care vrem să aducem forțe proaspete”, spune Irina Mincinopschi, HR manager eMAG.

Din 2010 până azi, departamentul de software development al eMAG a crescut de 10 ori ca număr de angajați, compania recrutând în mod constant specialiști în PHP, Linux și alte tehnologii web.

“eMAG este o companie de tehnologie, cel puțin în egală măsură cu cea în care este un retailer. Noi înlocuim zi de zi experiența de cumpărare dintr-un lanț de retail cu una mult mai personală și eficientă, din fața calculatorului propriu. Putem spune că am replicat în mediul digital tot ceea ce se întâmplă într-un lanț de sute de magazine, atât ca vitrină cât și ca procese din spate, iar acest ecosistem de aplicații este dezvoltat în totalitate de noi și este cel mai mare diferențiator al nostru”, spune Radu Apostolescu, Vicepreședinte și Director de Dezvoltare eMAG. “Ritmul în care ne dezvoltăm, piețele diferite pe care vrem să intrăm și proiectele pe care le avem - toate acestea ne-au făcut să fim mereu în căutare de cât mai multe talente pe partea de programare. Avem planuri cel puțin ambițioase iar ca să le ducem la capăt cea mai bună opțiune pentru noi este să angajăm cei mai buni programatori.”

Anual, peste 1000 de CV-uri de programatori trec prin departamentul de HR , recrutarea de talente în această zonă fiind o prioritate constantă pentru eMAG. “Lucrăm cu câteva firme recrutare de la care am primit multe CV-uri ale unor oameni foarte buni, care nu vroiau relocare în București. Așa am început să luăm în calcul deschiderea unor centre locale de dezvoltare, în

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 40 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°