IAA România solicită Parlamentului, printr-un comunicat, să adopte amendamentul propus de IAA la textul Ordonanţei de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului, pentru a se asigura clienţilor de publicitate "dreptul constituţional de a decide liber asupra partenerilor contractuali".
Potrivit unui comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX, International Advertising Association (IAA) România solicită Parlamentului României "modificarea de urgenţă a textului OUG 25 şi adoptarea amendamentului propus de IAA".
"Prin introducerea acestui amendament se asigură clienţilor de publicitate dreptul constituţional de a decide liber asupra partenerilor contractuali, păstrând astfel libertatea de a semna contractele de achiziţie de spaţiu TV direct sau prin intermediar, cu respectarea prevederilor legate de transparenţă financiară", se spune în comunicat.
Potrivit IAA România, "acest act normativ publicat, fără niciun temei, în regim de urgenţă aduce grave prejudicii industriei de marketing şi comunicare din România reprezentând totodată un fapt fără precedent prin intervenţia brutală şi neconstructivă a statului într-un domeniu de afaceri integral privat".
IAA România mai spune că, prin prevederile sale actuale, "total nefuncţionale şi anticoncurenţiale", OUG 25 face ca toate categoriile de jucători din piaţa de publicitate "să piardă".
Potrivit comunicatului, textul propus şi poziţia IAA România cu privire la OUG 25 din 12 aprilie 2013 au fost prezentate în şedinţa Comisiei de cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, care a avut loc luni.
Potrivit textului din OUG de modificare a Legii audiovizualului, "Obiectul achiziţionării menţionate la aliniatul 1 va fi plătit direct de către beneficiarul final al publicităţii televizate radiodifuzorului, în baza facturii ce va fi emisă de radiodifuzor către beneficia