Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Jandarmul Anului pleacă paznic pe croazieră

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

După două misiuni internaţionale, 4 medalii, 7 titluri de Jandarmul Anului şi 13 ani muncă, subofiţerul cu cea mai mare experienţă al Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa a fost chemat la concurs, ca să-şi păstreze locul de muncă.

Puşi în faţa unui concurs, văzut de angajaţii cu state vechi ca o jignire, cu salariile tăiate şi aflaţi în imposibilitatea de a mai trăi decent, unii au ales să plece de bunăvoie, chiar şi cei care îşi făceau meseria cu pasiune.

Elocventă din acest punct de vedere este povestea unui jandarm, până ieri, de carieră. Subofiţerul Marcel Iftimie (30 de ani) s-a înrolat în tabăra „albaştrilor“ de la 18 ani, în 1998. Cu o experienţă de 13 ani, a acceptat să lucreze pe o funcţie inferioară şi pe un salariu mic din pură pasiune, deşi a absolvit Facultatea de Drept şi are un master în Ştiinţe Penale, la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Printre misiunile de care îşi aminteşte cu drag este cea din ianuarie 1999. Abia intrat în jandarmerie, Marcel Iftimie a fost trimis în Bucureşti ca să apere Palatul Cotroceni şi pe preşedinte, în timpul mineriadei. În anul 2006 a ajuns pentru prima dată în provincia Kosovo, ca membru al forţelor româneşti de menţinere a păcii, parte componentă a comandamentului european Eulex. Apoi a plecat şi în cea de-a doua misiune.

Primul stagiu în Kosovo s-a derulat între martie 2006 şi aprilie 2007, iar cel de-al doilea între decembrie 2009 şi iunie 2010. A trecut pe lângă pericol în fiecare zi, însă munca sa a fost răsplătită: a primit patru medalii pentru cele două participări,două din partea ONU şi două din partea Eulex.

Nici în ţară nu a dus lipsă de satisfacţii: pentru meritele sale a obţinut de 7 ori titlul de „Jandarmul Anului“, în perioada 2003 - 2010, iar cu diplomele adunate şi-a făcut propria vitrină la Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanţa. Acum pleacă din Jandarmerie cu lacrimile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 21 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 36 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°