Pancu Daniel • In motivarea sentintei de condamnare a fotbalistului Daniel Pancu, de la Rapid, judecatorii ieseni arata ca la urmatoarea abatere sportivul are toate sansele sa ajunga in spate gratiilor • Potrivit magistratilor, el a urcat la volan cu o alcoolemie de 2,5 la mie
Magistratii de la Judecatoria Iasi au finalizat motivarea sentintei prin care l-au condamnat la o pedeapsa de zece luni de inchisoare pe fotbalistul Daniel Pancu. "In ceea ce priveste urmarea imediata a faptei savarsite de catre inculpat, aceasta consta in crearea unei stari de pericol pentru securitatea circulatiei pe drumurile publice, avand in vedere ca inculpatul avea o imbibatie alcoolica care depasea cu mult limita legala, 2,50 ml/l alcool pur in sange si intrase pe contrasens, prin incalcarea regulilor elementare de circulatie. Instanta retine in acest context ca traficul rutier prin el insusi reprezinta o sursa de pericole pentru valorile sociale protejate de normele penale, dar legea nu interzice aceasta activitate, ci reglementeaza anumite reguli de prudenta in exercitarea ei, reguli ce, in mod evident, trebuie respectate", au precizat judecatorii in motivare. "Inculpatul a prevazut rezultatul faptei sale, constand in crearea unei stari de pericol pentru siguranta circulatiei rutiere, insa nu a urmarit acest rezultat, ci doar a acceptat posibilitatea producerii lui, avand o atitudine de ignoranta, de nepasare fata de urmarile/rezultatul care s-ar fi putut produce prin fapta sa potential periculoasa", au completat magistratii. "Valoarea foarte ridicata a alcoolemiei pe care o avea inculpatul in momentul depistarii sale in trafic, la volanul autoturismului cu nr. de inmatriculare B.57.DTY, a generat o stare de pericol pentru siguranta celorlalti participanti la trafic", au completat procurorii.
Judecatorii mai arata in sentinta ca Daniel Pancu este un sport