Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un braşovean primeşte 1.823 de lei ajutor de şomaj

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 28 august 2009 ·

Dacă pentru majoritatea braşovenilor, „disponibilizare” înseamnă zile negre din punct de vedere financiar, în schimb, pentru aproximativ 1000 de şomeri, ajutorul de şomaj înseamnă un salariu acceptabil sau unul chiar mare, peste media de 75% din salariul brut pe economie (circa 450 de lei). Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov, un ajutor de şomaj de 450 de lei primesc 1008 braşoveni. Alţi 8169 de braşoveni primesc un ajutor cu o valoare cuprinsă între 451 şi 600 de lei. Ajutor de şomaj cât un salariu mediu, adică între 600 şi 1000 de lei, primesc 913 persoane. O indemnizaţie de şomaj peste 1000 de lei primesc 34 de braşoveni. Cel mai mare ajutor de şomaj însă, din judeţul Braşov, sare bine peste salariul mediu pe economie. Astfel, un braşovean care a fost concediat primeşte acum de la AJOFM, în fiecare lună, 1823 de lei ajutor de şomaj. Potrivit lui Iosif Ciurean, directorul AJOFM, situaţia însă este explicabilă. Asta deoarece ajutorul de şomaj se acordă în funcţie de salariul încasat în perioada activă, dar şi de perioada de cotizare. „Având salarii mai mari, aceşti oameni au plătit şi o contribuţie mai mare pentru şomaj, deci acum este normal ca şi indemnizaţia de şomaj pe care o primesc să fie mai mare”, a declarat Iosif Ciurean, directorul coordonator al AJOFM Braşov. Cel mai mare ajutor de şomaj din ţară este primit de fostul director al Romtelecom Timişoara, în vârstă de 53 de ani, care, după ce a încasat un salariu lunar de 66.000 de lei, primeşte acum o indemnizaţie de şomaj de 7.078 lei lunar, adică aproximativ 1.700 de euro.

Dacă pentru majoritatea braşovenilor, „disponibilizare” înseamnă zile negre din punct de vedere financiar, în schimb, pentru aproximativ 1000 de şomeri, ajutorul de şomaj înseamnă un salariu acceptabil sau unul chiar mare, peste media de 75% din salariul brut p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 14 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 9 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 33 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°