Sa-ti compari adversarii cu Rosenberg si Goebbels este o tactica binecunoscuta.  In perioada de dupa 23 august 1944, in paginile Scanteii, aceasta era metoda utilizata de Silviu Brucan si colegii sai intru denigrare pentru a-i elimina din viata publica pe Iuliu Maniu, Dinu Bratianu si Titel Petrescu.  Spiritul democratic era denuntat drept colaborationism fascist.  Victor Ponta nu are alte argumente impotriva criticilor sai decat insulta grosiera, analogiile aberante, comparatiile suprarealiste.  Cand nu ai argumente logice, psihologice si istorice, improsti cu noroi. Dupa ce a esuat lamentabil in efortul de a deturna in scopuri meschin-politicianiste miscarea de protest sindicala, Ponta se rasuceste in fel si chip, arboreaza masca unui justitiar sans peur et sans reproche.  Este vorba de un stingheritor, jalnic travesti.

Apologetul lui Che Guevara (un profet al violentei, fondator al politiei secrete a regimului Castro), nascocirea lui Adrian Nastase, a reactionat furibund impotriva criticilor perfect justificate formulate de Mircea Mihaies si Mircea Cartarescu in articolele lor aparute in Evenimentul Zilei. Ce spuneau cei doi intelectuali? Nimic altceva decat ca avem de-a face cu o teaca de fasole goala, lipsita de substanta reala, cu un discipol al autoritarismului de sorginte fesenista, cu un stranepot al nomenklaturismului rapace care mizeaza pe sustinerea unor aventurieri declasati, cu un politician firav ca oferta intelectuala si jenant de precar ca perfomanta ideologica, cu un automat care se crede oracolul unei social-democratii sui generis. Pe Ponta nu-l intereseaza traditia democratica, ci doar un fel de socialism de mucava (si acela dubios).  Asemeni lui Ion Iliescu si celorlalti magnati fesenisto-pesedisti, Victor Ponta nu a exprimat vreodata nici cea mai vaga urma de compasiune pentru martirii adevaratei social democratii romanesti, ai adevar