Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indivizii acuzaţi că exploatau suceveni în spălătoriile auto din Anglia au scăpat de închisoare

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 10 iulie 2013 ·

Zi cu noroc pentru cinci indivizi judecaţi sub acuzaţia că au exploatat la spălătoriile din Anglia mai mulţi suceveni. Soluţia pronunţată ieri la Curtea de Apel Suceava nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cea mai importantă schimbare s-a petrecut în cazul lui Riciard Timofte, de 42 de ani, din Darabani. În locul celor cinci ani şi şase luni cu executare cât primise la Tribunalul Suceava, Timofte a fost achitat de magistraţii de la Curtea de Apel Suceava.

Şi pentru ceilalţi patru inculpaţi din dosar situaţia este cu totul alta. Corneliu Bechian, zis „Gicu”, de 22 de ani, Virgil Marcu, fost „Râpă”, zis „Gigel”, ambii din Frătăuţii Noi, Ciprian Cătălin Huzdup, zis "Buzatu", de 24 de ani, respectiv Todiriţă Viorel Huzdup, zis "Vicenţiu", de 25 de ani, ultimii doi din comuna ieşeană Ţigănaşi, au aflat că nu vor mai sta la închisoare. Condamnarea de cinci ani cu executare le-a fost revocată, iar instanţa a decis să-i condamne la câte trei ani şi două luni cu suspendare sub supraveghere.

Pentru ce au fost trimişi în judecată

Corneliu Bechian şi cei doi inculpaţi Huzdup, susţin anchetatorii, aveau rolul de coordonatori ai activităţii de exploatare în spălătoriile închiriate de alte două persoane, soţii Ştefan Dorin şi Elena Bechian, ţinând evidenţa maşinilor spălate de angajaţi şi de încasările făcute de aceştia, bani pe care îi predau ulterior liderilor grupării.

Virgil Marcu, se arată în rechizitoriu, a racolat mai multe victime de pe raza oraşului botoşănean Bucecea, promiţându-le locuri de muncă bine plătite la spălătoriile din Anglia ale familiei Bechian.

El s-a mai ocupat şi de transportul victimelor de la Bucecea la Frătăuţii Noi, unde au fost cazate peste noapte şi de unde, a doua zi, au plecat spre Anglia.

Riciard Timofte este acuzat că s-a ocupat de transportul din România în

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°