Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Amenzi şi excluderi din lot la gruparea locală

Publicat in Adevarul, joi 3 septembrie 2009 ·

Alex Vrabie este primul jucător exclus din lot de antrenorul Ştefan Apostol în timp ce alţi trei jucători au fost amendaţi pentru că au întârziat sau au lipsit de la antrenamente.

Cele două meciuri pierdute cu Dunărea Giurgiu şi Concordia Chiajna nu au rămas nesancţionate de conducerea tehnică a FC Botoşani. În cursul zilei de ieri, antrenorul principal Ştefan Apostol la exclus din lot pe mijlocaşul Alex Vrabie în timp ce alţi trei jucători s-au ales cu amenzi cuprinse între 50 şi 300 de lei.

„Au fost mai multe aspecte ce ţin de vestiar şi am dat ultimatul la mai mulţi jucători. De asemenea, un jucător a fost exclus din lot iar alţii câţiva au primit amenzi. Decizia privind jucătorul exclus din lot am luat-o încă de marţi dar am mai dorit să discut cu conducerea clubului înainte de a anunţa jucătorul. Este vorba de modul în care se pregăteşte, de viaţa extrasportivă şi de actele de indisciplină. În momentul de faţă mai sunt şi alţi jucători care riscă excluderea. Nu putem merge din prostie în prostie”, a spus Ştefan Apostol.

În afara lui Vrabie s-au mai ales cu sancţiuni fundaşul Atudorei, mijlocaşul Balaban şi atacantul Ghiceanu pentru că fie au lipsit fie au întârziat la antrenamente. „Cea mai mare amendă i-am aplicat-o lui Atudorei care marţi nu a venit la pregătire. A primit o amendă de 300 de lei. L-am învoit pentru ziua de luni pentru că avea o problemă la facultate iar el a venit miercuri. La fotbal vin doar cei care vor să practice acest sport şi nu trebuie să stea antrenorul şi să facă poliţie cu ei”, a precizat Ştefan Apostol.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 42 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°