Moartea baschetablistului american, Chauncey Hardy, a generat zeci de comentarii şi articole în presa străină despre modul barbar în care acesta şi-a pierdut viaţa într-un club din Giurgiu.
Comentariile cititorilor de pe Huffingtonpost.com la adresa României sunt dintre cele mai dure: "Lucrurile sunt în continuare gri în Europa de Est", "A fost omorât pentru că era negru. În mai multe ţări din Europa există o ură împotriva celor de culoare", "Să boicotăm turismul din România", informează Prosport.
"A murit în timp ce sărbătorea o victorie împotriva lui Dinamo. Chauncey Hardy, în vârstă de 23 de ani, şi-a găsit sfârsitul în sudul României, la Giurgiu", scrie AFP.
"Baschetbalistul american Chauncey Hardy şi-a pierdut viaţa în România, după ce a fost bătut într-un local din Giurgiu. Jucătorul sărbatorea victoria împotriva echipei Dinamo. E păcat, un sportiv de doar 23 de ani a murit în circumstanţe cel putin ciudate", relatează publicaţia Newsone.
"Un baschetbalist american a fost omorât în România în urma unei bătăi sălbatice într-un club. Chauncey Hardy, de doar 23 de ani, şi-a pierdut viaţa" - Daily Mail.
"Veste foarte tristă: baschetbalistul Chauncey Hardy a fost omorât în Giurgiu, România" - CBS.
"Poliţia din Giurgiu (sudul României) nu ofera prea multe detalii despre moartea jucătorului Chauncey Hardy. Avea doar 23 de ani şi sosise la CSS în luna august" - Marca.