Fundaşul campioanei crede în şansele CFR-ului cu Inter Milano şi consideră că echipa sa poate profita de faptul că italienii ar putea fi tentaţi să subestimeze campioana României.
Unitatea de grup şi ambiţia jucătorilor sunt principalele arme ale campionilor României pentru meciul de la Milano, cu Inter. O spune Vasile Maftei, care este convins că CFR Cluj este capabilă să le pună probleme reale italienilor. „Noi formăm un grup unit, formăm o echipă competitivă, am demonstrat-o şi în Champions League, avem şansele noastre, de ce să nu ne gândim că putem să îi eliminăm şi pe Inter, chiar dacă ei sunt favoriţi la câştigarea Ligii Europa, noi avem şansele noastre”, a declarat Maftei.
Aroganţa italienilor poate fi unul din punctele slabe de care pot profita "vişiniii" pentru a realiza surpriza în dubla confruntare cu Inter. „Orice echipă are puncte slabe. Poate că un punct slab, să zicem, ar fi aroganţa, că poate ne iau de sus puţin. Să zică doar că suntem o echipă mică şi că ei sunt Inter şi că noi nu avem nici o şansă şi poate asta va fi un avantaj pentru noi, zic eu”, a mai afirmat fostul internaţional.
Vasile Maftei, fundaşul de 32 de ani este jucătorul CFR-ului din anul 2010, iar în sezonul curent are două goluri marcate în Liga 1. Acesta face parte din lotul pentru dubla confruntare cu Inter, din 16-imile Europa League. Primul meci este programat joi, la Milano, iar returul se va disputa după exact o săptămână, la Cluj.