Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supravieţuiri

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 31 ianuarie 2012 ·

Două modele comunitare au predat românilor un curs intensiv despre cum poţi răzbi cu un preşedinte prost sau fără preşedinte

Imaginea e suprarealistă. Pentru cineva proaspăt extras din comunism, e de-a dreptul incredibilă. Totul se petrece într-un stadion ca o groapă de dimensiuni mari, plină de oameni care privesc voioşi un spectacol de care Ceauşescu ar fi mulţumit. Mii de tineri se produc în cîrduri alegorice executînd o gimnastică de paradă, sincronă sau succesivă în repetări fără număr. Nimic sofisticat, nivelul de execuţie e sub cel al performanţei. Dar toţi par concentraţi şi imediat fericiţi, de îndată ce şi-au sfîrşit tumbele sau salturile. Spectatorii aplaudă bonom, fără emfază, aşa cum ar aprecia o acoladă spirituală a unui amic la o vorbă în jurul focului. Nu reuşesc să pricep care e finalitatea. Ierarhiile sînt invizibile.

La finalul reprezentaţiei, coloane de puşti şi puştoaice se îndreaptă către petreceri, bîntuind printre concerte, legînd şi spărgînd prietenii, agăţaţi de un suc sau de o bere, fetele mai ales de o bere, sub un cer care nu se întunecă niciodată complet. A doua zi sînt iar în tricou şi şort, dîndu-se peste cap. Sîntem la începutul anilor ’90, la Daciada poporului danez, Landstaevne, organizată de partidul unic al mişcării fizice care adună o pătrime din populaţia totală a ţării, sugari şi nonagenari incluşi. Totul e aşa cum ar trebui să fie. Lipseşte totuşi cineva. Lipseşte conducătorul unic. Cine-i conduce pe aceşti oameni?

I-am invidiat pe sîrbi. Apoi i-am compătimit. Au fost mereu altfel, fie deasupra, fie sub istorie. Căpoşi, brutali, mîndri pînă la sinucidere. Nebuni. S-au bătut cu toată lumea, ironiile cu americanii cînd le mai doborau din greşeală cîte un B-2 («Sorry, n-am ştiut că e invizibil!») le-au ieşit pe nas. Li s-a dat la cap pînă au înţeles că pe unde au hotărît mai-marii lumii că nu se trece, nu se t

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 38 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 45 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°