Pe parcursul verii, în Capitală, se vor realiza atât lucrări refacere şi de modernizare a sistemului de distribuţie a apei, cât şi reparaţii la unele clădiri de patrimoniu, potrivit declaraţiilor făcute, miercuri, într-o conferinţă de primarul Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu.
Astfel, se vor realiza lucrări de refacere şi de modernizare a sistemului de distribuţie a apei potabile (în total 20 de kilometri) şi a sistemului de canalizare menajeră (în total 14 kilometri) pe 55 de străzi din Bucureşti.
Până la această oră au fost finalizate lucrările de acest gen împreună cu reprezentanţii Apa Nova pe 17 străzi din toate sectoarele Capitalei.
Harta interactivă a investiţiilor din Bucureşti
Sursă: Primăria Municipiului Bucureşti
Se vor realiza, totodată, lucrări de semnalizare orizontală şi verticală pe 20 de artere importante de circulaţie, se fac lucrări de consolidare la şase imobile.
În perioada august - septembrie, vor începe lucrările la pasajele subterane Piaţa Sudului şi Piaţa Presei Libere şi la pasajul suprateran Mihai Bravu.
Încep lucrările de reabilitare a clădirilor de patrimoniu
Se vor continua lucrările la Hanul Gabroveni, aflat în Centrul Vechi, şi la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, ambele clădiri de patrimoniu. Urmează, de asemenea, începerea lucrărilor şi la Arcul de Triumb din Piaţa Charles de Gaulle, la Observatorul Astronomic şi la Casa Cesianu.
"Dorim să le dăm (n.r. bucureştenilor) siguranţa că noi suntem primii care vrem să nu îi deranjăm foarte mult", a declarat Oprescu în cadrul conferinţei. "Personal, îmi cer scuze pentru zgomotul şi pentru praful pe care îl produc aceste şantiere", a mai adăugat primarul Capitalei.
Câte şcoli intră în reparaţii în aceasă vară
Pe parcursul verii vor fi reabilitate corpurile a şase şcoli şi se vor face lucrări de refacere