Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima partidă de sex de bunăvoie, a doua, viol

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Un individ în vârstă de 57 de ani, din municipiul Suceava, este acuzat că a violat o adolescentă în vârstă de 15 ani, după ce a obligat-o să întreţină un al doilea raport sexual, după ce primul, recunoaște chiar victima, a fost de bunăvoie.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, victima este o adolescentă din oraşul Liteni, ai cărei părinţi au reclamat la poliţie, pe data de 20 aprilie a.c., că minora a dispărut de la domiciliu.

O zi mai târziu, minora a fost găsită acasă la o verişoara de-a ei din localitatea Roşcani. Audiată de poliţişti, fata a declarat că în perioada în care a fugit de acasă a întreţinut relaţii sexuale cu un bărbat din municipiul Suceava, fiind victima unei infracţiuni de viol.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că minora în cauză a venit în municipiul Suceava, împreună cu o colegă de şcoală. Aici, cele două tinere au cunoscut un bărbat de circa 60 de ani, cu care au intrat în discuţii, iar respectivul le-a invitat la el acasă, arătându-le apartamentul său din zona Areni.

Aici, bărbatul le-a spus că dacă vor să facă bani uşor, să fie independente, pot să întreţină relaţii sexuale, oferindu-se să le găzduiască în locuinţa sa şi chiar să le găsească clienţi.

Cele două colege de şcoală au plecat înapoi la Liteni, însă minora de 15 ani s-a reîntors în aceeași zi la Suceava.

„A revenit în municipiul Suceava, unde s-a reîntâlnit cu cetăţeanul respectiv, a mers de bunăvoie la apartamentul lui, unde a întreţinut relaţii sexuale normale. În continuare, autorul i-a solicitat victimei să mai întreţină relaţii sexuale, însă minora nu a acceptat, fapt ce l-a determinat pe acesta să o lovească cu palma”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.

Suspectul a fost identificat în persoana unui anume Emanoil P., de 57 de ani, din municipiul Suceava.

„În cauză s-a dis

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 54 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°