9 februarie 1992, Berlin

Sentimentul puterii apare, mai întîi, ca urmare a unei modificări petrecute în ceilalţi. Înainte să te schimbi tu, se schimbă radical comportamentul celorlalţi în raport cu tine. Pînă şi vechi prieteni încep să vadă în tine un "străin", un personaj ieşit din circuitul afecţiunii lor fireşti; la rîndul tău, dar abia în al doilea rînd, descoperi "străinătatea" celor apropiaţi: te mişti printre alte criterii, printre alte urgenţe şi informaţii, printre alte "confidenţe". De la o vreme, interiorizezi atitudinea celorlalţi, o asumi ca pe ceva propriu: se naşte în tine, în chip insidios, altcineva: cineva care te priveşte cu supunere şi admiraţie. În momentul acela, dacă nu eşti atent, eşti pierdut.

Septembrie 1993

Plăcerea cu care mă uit la filme proaste e, adeseori, răsplătită. În plină mediocritate, mai mult sau mai puţin multicoloră, apar, pe neaşteptate, replici abisale. Ca, de pildă, aceasta: "Numai libertatea poate disciplina nesupunerea sălbatică a omului" (The Sandpiper).

29 iunie 1980

Întîlnire cu domnul Noica la ceas, la Universitate. Bem pepsi şi mîncăm cataif la o cofetărie din preajmă, după ce, mai întîi, ni se refuză o comandă mai "viguroasă". (Dl Noica, marcat încă de experienţa vechilor cafenele, ceruse un coniac.) "Aici e cofetărie, nu restaurant!", ni se spusese, tăios. Clientului socialist nu trebuie doar să i se respingă cererea: el trebuie convins, totodată, că e prost, că are pretenţii idioate. Ca niciodată, dl Noica afişează un "ce" melancolic: nu mai e atît de convins că teoria lui despre bătrîneţea glorioasă, despre crescendo-ul la care ne invită trecerea anilor, e adevărată. Tocmai a dat la tipar ontologia şi simte că, în definitiv, "cam asta a fost". Se teme să nu intre în "destindere". Are, totuşi, dinainte, proiectul logicii, asupra căruia întîrzie cîteva clipe. Va fi o "răfuială" cu lo