Chemarea la DNA a membrilor Comitetului Executiv care au exclus-o pe Universitatea Craiova, ba și acuzarea lor pentru abuz în serviciu, vine să dea o turnură dramatică unui caz pe care FRF și LPF s-au străduit să-l minimalizeze. Chiar să-l îngroape. Personal, nu m-aș repezi să consider însă problema rezolvată. Dacă se va ajunge la proces, el se anunță lung și anevoios. Mai mult, e posibil ca DNA să fie mai degrabă preocupată de cele 3 milioane de euro care trebuiau să intre în bugetul statului urmare a sechestrului instituit de ANAF pe jucătorii Craiovei, dar n-au mai intrat. Recuperarea banilor s-o capaciteze, nu salvarea Științei.
Dincolo de intervenția DNA, reintegrarea Universității trebuie făcută pe cale sportivă, iar abilitată în acest sens e Adunarea Generală, numai ea. Cînd se va întruni, la o dată încă neanunțată! , ea va confirma sau va respinge verdictul Comitetului Executiv.
E primul punct, dar nu și ultimul, la care FRF rămîne descoperită, lipsită de argumente. Deoarece îi era interzis să pună în aplicare hotărîrea CEx fără s-o fi trecut prin Adunarea Generală! Avea obligația să convoace forul amintit într-o ședință extraordinară și să țină cont de poziția lui. Din păcate, dorința șe filor fotbalului de a-l pedepsi pe finanțatorul Craiovei, de a-l învăța minte, s-a dovedit mai puternică decît respectarea regulamentului!
Forțînd nota, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și membrii Comitetului Executiv care au oficializat excluderea au greșit și în plan moral. N-au înțeles, ori s-au prefăcut că nu înțeleg, un lucru simplu. Anume că, executîndu-l pe Mititelu, desființează una dintre cele mai iubite echipe românești și, implicit, îi nedreptățesc pe numeroșii ei suporteri. Au lovit într-un individ și suferă milioane.
Cum m-am mai referit la caz, n-o mai iau de la capăt. Observ însă că unii dintre cei implicați, în frunte cu președintele Li