În episoadele anterioare am ajuns cu istoria Campionatelor mondiale de handbal masculin până la ediţia a VII-a, din Franţa 1970. Am cunoscut cele 46 de naţiuni care au luat parte de-a lungul celor 71 de ani de existenţă a întrecerilor mondiale. Până la ediţia franceză, patru reprezentative se încoronaseră cu titlul de campioană a Te-rrei, din care România avea trei trofee, Suedia două, iar Germania şi Cehoslovacia câte unul. Vom derula în continuare parcursul campionatelor mondiale, care s-au disputat la un interval de patru ani (1974-1990) la trei ani 1993 şi din 1995 şi până în prezent la câte doi ani.

Vom derula următoarele ediţii, în care pe arena internaţională a sportului cu mingea la semicerc au apărut noi forţe precum URSS (Rusia), Franţa, Spania sau Croaţia.

România la a IV-a cunună de lauri

Ediţia a VIII-a RD Germană – 28 februarie – 10 martie 1974. Cu toate că România era campioană en-titre, principala favorită era Suedia, într-o ediţie în care numărul participanţilor a rămas acelaşi 16, repartizate pe patru grupe. Sistemul s-a modificat după consumarea grupelor preliminare. Primele două clasate din fiecare grupă s-au calificat în două grupe principale, iar rezultatele din preliminarii vor fi luate în consideraţie şi în grupa principală.

România a fost repartizată în grupa B, o grupă foarte grea prin faptul că se află alături de Suedia, Polonia într-o evidentă creştere şi Spania. Startul a fost luat la Schwerin în compania Poloniei. A fost un start fulminant şi în min. 14 România conducea cu 5-0. Până în min. 50 se primise numai nouă goluri iar în momentul când aveau opt goluri, s-a început cu jonglerii, driblinguri în cascadă, pentru ca pe final să se câştige cu 18-14. A urmat meciul cu Spania care învinsese Suedia în prima rundă. Tricolorii au evoluat multe momente în cinci şi chiar în patru jucători. S-a jucat din nou foar