Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazda2 Sport, un model adecvat în vreme de criză

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 decembrie 2008 ·

Cu două uşi în minus, cel mai mic model Mazda arată chiar mai bine şi costă mai puţin decât versiunea similară cu cinci portiere. Sursa: Mazda

Două portiere şi cinci sute de euro la preţul cu TVA. Acestea sunt principalele „minusuri“ ale versiunii cu trei uşi Mazda2. Calităţile celui mai mic model din portofoliul constructorului japonez ne sunt cunoscute, în urma testului efectuat anterior cu varianta de caroserie care prezintă un acces „normal“ către locurile din spate. Concluziile desprinse după ce am condus, zilele trecute, o Mazda2 cu trei portiere sunt încă şi mai pozitive.

Cu cinci sau cu trei uşi, Mazda2 este unul dintre cele mai capabile modele din clasa mică. Arătos (cu un plus evident pentru versiunea testată), închegat, cu o ţinută de drum matură, poziţie de condus ideală (ajutată de layoutul ergonomic al principalelor comenzi şi de amplasamentul manetei schimbă torului de viteze - sus, pe consola centrală), spaţiu important şi consum mai mult decât decent.

Îţi dă un inel

Desigur, în pofida câştigului evident de imagine, varianta cu trei uşi are o problemă pe care destui şoferi o consideră de neiertat - accesul dificil către banchetă. Vorbim de un detaliu mai puţin agreabil nu doar pentru persoanele care vor fi, eventual, invitate acolo, ci şi pentru şoferul care doreşte să depoziteze în spate o simplă jachetă sau un obiect de mai mari dimensiuni.

Mazda a încercat şi, în principiu, a izbutit să atenueze impactul negativ al lipsei celor două portiere prin mărirea considerabilă a uşilor faţă (lungimea acestora a crescut cu aproape 17 centimetri), dar şi prin realizarea unui sistem deosebit de simplu de rabatare a spătarului şi culisare a şezutului scaunului din faţă - care presupune tragerea unui inel.

„Sport“ - da, sportiv - ba

Ar fi greşit să se înţeleagă că Mazda2 Sp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 23 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 37 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°