Tinel Nicolae a susţinut, în faţa instanţei, că a fost împuşcat de un anume Bogdan Ureche despre care a susţinut că era "locotenent sub acoperire", înainte de momentul în care a fost reţinut de gărzile lui Gigi Becali şi dus la barul din Pipera, potrivit Mediafax.
În noaptea de 27 ianuarie 2009, trei persoane au fost oprite în trafic de gărzile lui Becali, care au tras cu arma. Cele trei persoane, presupuşi hoţi ai autoturismului Mercedes condus de Becali, au fost urcate în maşini şi duse la un bar din Pipera, unde se afla finanţatorul echipei Steaua.
Nicolae a relatat că, în noaptea aceea, se afla în maşină cu Adrian Stănilă şi Ştefan Mărgean, împreună cu Stan Constantin David, şi se îndreptau spre stadionul Dinamo, unde Stan urma să se întâlnească cu Daniel Eremia, zis Dan Piticu, pentru a discuta despre o datorie.
Când au ajuns la stadionul Dinamo, ei au observat că-i aşteptau trei maşini şi niciuna nu aparţinea persoanei cu care trebuiau să se întâlnească, după care o maşină Toyota i-a lovit.
După ce Bogdan Ureche a împuşcat una din roţile din spate ale maşinii, toţi au început să fugă, el fiind prins, după ce a fost împuşcat în picior şi i s-a dat cu tocul de la pistol în cap.
El a susţinut că a fost aruncat "ca o oaie" în portbagajul maşinii şi dus la Pipera, unde a fost bătut şi în baia barului, când s-a dus să-şi scoată glonţul din picior.
A spus că i s-a oferit whisky de băut şi că a scris în declaraţii ce a cerut poliţistul aflat în bar, Romulus Dumitrescu.
Nicolae a negat că ar fi primit de la Gigi Becali 50 de lei la plecare. El a mai susţinut că Ştefan Mărgean avea nasul umflat, iar David Stan "se ţinea de ficat".
"Dacă nu era nea Gigi, ne omorau ăia", a susţinut Nicolae Tinel. El a spus că în bar erau 40 de persoane care-i ameninţau.
În schimb, Ştefan Mărgean - arestat preventiv într-un alt dosar, referi