Liderul UDMR, Kelemen Hunor, susţine că decizia ministrului Sănătăţii, Ritli Ladislau, de eliberare din funcţia de consilier onorific a lui Tudor Ciuhodaru este una "corectă" şi a fost luată după ce acesta a ajuns la concluzia că echipa sa este completă, în urma numirii secretarilor de stat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că toţi consilierii miniştrilor sunt numiţi prin ordin de ministru, fie că sunt onorifici sau plătiţi, şi tot prin decizia ministrului sunt eliberaţi şi nu prin alte intervenţii.
"Ministrul Sănătăţii l-a eliberat aseară (miercuri seara - n.r.) din această funcţie onorifică pe colegul nostru din Parlament, Ciuhodaru. Punct. Este decizia ministrului şi nu vreau să comentez. Mai mult, fiindcă toţi consilierii miniştrilor sunt numiţi prin ordin de ministru, fie că sunt onorifici sau plătiţi, şi tot prin decizia ministrului sunt eliberaţi şi nu prin alte intervenţii. Sunt convins că decizia ministrului Ritli a fost una corectă şi aşa va rămâne. Este decizia lui personală fiindcă a considerat, după ce au fost numiţi secretarii de stat, că echipa este completă şi că nu are nevoie de acest consilier onorific", a spus Kelemen.
Doctorul Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR, a fost eliberat, joi, din funcţia de consilier onorific la Ministerul Sănătăţii pe probleme de urgenţă, la două zile de la numirea lui, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
Doctorul Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR, a fost eliberat din funcţia de consilier onorific la Ministerul Sănătăţii deoarece a anunţat public că el i-a prezentat pe medicii Vasile Cepoi şi Andrei Georgescu la Preşedinţie şi Guvern, fără a-l avea alături pe ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli (UDMR), conform unor surse politice.
"Faptul că s-a lăudat că el a fost cel care