Una dintre cele mai dure lecţii de politică de care am avut parte în biata-mi tinereţe literară a venit de la Paul Georgescu, spre finele anilor ’80. Sursa: Sorin Antonescu

Idealismul meu de plastilină visătoare se topea precum ceara neputincioasă în faţa cinismului său de-o cruzime ludică, feroce în aparenţele-i luxuriante. „I-am spus lui Leonte Răutu să nu-i aresteze pe Blaga, Arghezi, Voiculescu şi ceilalţi. Să nu-i transformăm în martiri. Lăsaţi-i în seama mea şi-n câteva luni vi-i compromit pe toţi, cu mâna lor“, îşi amintea cu galeşă necruţare Conu Paulică. Şi tot el, la întrebarea fals-naivă a lui Florin Mugur cum de eraţi aşa de senin când ştiaţi că scriitorii sunt luaţi cu duba neagră de acasă şi duşi cu ochelari de tablă la Malmaison, răspundea cu sadism compătimitor: „se vede că mătăluţă eşti cam vegetarian“.

Aşa este. În sfera puterii nu rezistă decât carnasierii. Cei care-şi elimină la rigoare şi părinţii, şi copiii. Cameleonii care sesizează instinctiv oportunitatea şi necesitatea schimbării, pliindu-se perfect pe cele mai contorsionate realităţi, tactici şi obiective. Care trec într-o clipită la antipozi pentru că „aşa e Linia, aşa o cere Partidul“, instanţa supremă şi invizibilă care justifică invariabil oroarea. Pentru care minciuna şi crima sunt motivate de eternitatea principiilor, fie ele şi canibale. Adică oamenii din categoria Silviu Brucan: comunismul neabătut şi intratabil, pentru care milionul de victime nu-i decât o scamă la rever.

„Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989)“, ediţie de Radu Ioanid, prefaţă de Gheorghe Câmpeanu, este noua apariţie, de aproape 800 de pagini, din seria „Istorii subterane“, coordonată la Polirom de Stelian Tănase. Zeci de note informative parşive ori stupide, zeci de note de filaj agasant detaliate, coresp