Pregătirile pentru desfăşurarea alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru votul uninominal se apropie de punctul final, iar până acum nu au fost înregistrate nici un fel de întârzieri la nivelul judeţului Braşov.
Conform programului în derulare, astăzi prefectul Adriana Donţu împreună cu preşedintele Biroului Electoral Judeţean pentru referendum, Anda Sâmpetru, se va afla la Bucureşti pentru a ridica buletinele de vot pentru referendum (568.870 de buletine). Aceste buletine vor fi depozitate sub pază la Liceul cu Program Sportiv, alături de cele pentru alegerile europarlamentare.
Totodată, Biroul judeţean de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor Braşov a comunicat Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov centralizatorul privind persoanele cu drept de vot din judeţ. Astfel, în judeţul Braşov numărul persoanelor cu drept de vot se ridică la 515.981. Listele electorale speciale şi suplimentare care vor fi publicate de către Instituţia Prefectului.
Serviciul de Ambulanţă Braşov va fi pregătit pentru ziua de 25 noiembrie, fiind asigurat serviciul de gardă permanent, atât în staţia centrală precum şi în cele 10 microstaţii de judeţ. În staţia centrală vor funcţiona 2 medici de gardă, 2 echipaje tip C, 6 echipaje tip B şi 3 echipaje tip A în ture de câte 12 ore, iar în microstaţiile Predeal, Făgăraş şi Râşnov va funcţiona câte un echipaj tip B şi un echipaj tip A.
Săptămâna viitoare se vor organiza şi şedinţele de instruire a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare de la alegerile europarlamentare şi a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare de la referendum. Pregătirile pentru desfăşurarea alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru votul uninominal se apropie de punctul final, iar până acum nu au fost înregistrate nici un fel de întârzieri la