Neasiguraţii şi evazioniştii vor fi puşi la plată prin noua lege a sănătăţii, întrucât vor primi îngrijiri medicale numai dacă ajung la spital în urgenţă, în rest urmând să scoată din buzunar banii aferenţi tratamentelor, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, informează Mediafax.
"Nu ştiu dacă oamenii ar fi de acord să plătească pentru evazionişti. Noi, prin noua lege a sănătăţii, nu avem persoane neasigurate. Dar există două categorii de persoane care ar putea avea probleme şi care nu ar putea fi tratate decât în urgenţă. Este vorba despre persoanele protejate social şi care nu au depus actele pentru obţinerea acestui statut şi evazioniştii fiscali", a explicat Cepoi.
Potrivit ministrului, există persoane cu venituri importante care nu plătesc contribuţia la sănătate. "De evazionişti se ocupă fiscul. Noi îi punem la plată", a subliniat Vasile Cepoi.
Managerii spitalelor sunt de acord ca neasiguraţii şi evazioniştii să fie puşi la plată prin noua lege a sănătăţii.
"Este o decizie înţeleptă. Aşa se întâmplă în toată lumea. Dacă pacienţii au nevoie de asistenţă medicală cronică şi nu au asigurare medicală, să plătescă. La spital, se rezolvă doar urgenţa", a declarat managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban.
La rândul ei, prof. dr. Monica Pop, managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Capitală, spune că guvernul, oricare ar fi el, trebuie să aibă curajul să oblige populaţia la plata contribuţiei la sănătate. "Guvernul să aibă curajul să oblige toată populaţia să plătească asigurările de sănătate. Atâta timp cât nu se va face acest pas - sigur, anitipopulist -, nu se va rezolva nimic. Efectele care par nepopulare vor avea efecte benefice asupra populaţiei", a mai spus Pop.
Potrivit managerului de la Spitalul de Oftalmologie, dacă fiecare om ar plăti pe lună, în medie, 10 lei, s-ar aduna 40 de milio