Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Mondială spune că România va înregistra o creştere economică mai mică decât Belarus în 2011

Publicat in Capital, miercuri 8 iunie 2011 ·

Banca Mondială şi-a îmbunătăţit uşor estimările privind creşterea economică ce va fi înregistrată în acest an de România, până la 1,6%, de la 1,5% cât estima în luna ianuarie, se arată în raportul 'Perspectivele economiei mondiale în 2011', publicat miercuri de Banca Mondială.

În pofida revizuirii, România va avea în 2011 cel mai redus ritm de creştere economică din rândul statelor în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală, chiar şi Belarus urmând să înregistreze un avans de 2,5%. Economia românească ar urma să crească cu 3,7% în 2012, mai puţin faţă de 4,4% cât estima anterior BM, şi cu 4,0% în 2013.

Pe ansamblu, Banca Mondială estimează că economiile statelor în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală vor creşte cu 4,7% în 2011, faţă de 4% cât estima la începutul anului, şi vor reuşi să menţină un ritm mediu de creştere de 4,5% în 2012 şi 2013.

Totodată, Banca Mondială preconizează că deficitul de cont curent al României va intra din nou pe o pantă ascendentă urmând a creşte de la 4,2% din PIB în 2010 la 5,1% din PIB în acest an şi la 5,4% în 2012 şi 5,7% în 2013. Anterior, între 2008 şi 2010 deficitul de cont curent al României a scăzut de la 11,9% la 4,2% din PIB.

În raportul său, Banca Mondială susţine că creşterea înregistrată de statele emergente din Uniunea Europeană (Bulgaria, România şi Lituania) se va accelera la aproximativ 3,4% în următorii ani, ajutată de natura relativ diversificată a acestor economii, programele de sprijin din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional, dar şi a revenirii în zona euro. Chiar dacă aceste ţări nu au fost afectate încă de temerile referitoare la sustenbilitatea fiscală din ţările bogate din Europa, un efect de contagiune prin intermediul sectorului financiar rămâne o posibilitate. Aceasta situaţie scoate în evidenţă importanţa redobândirii

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum 54 minute
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 18 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°